Română | English
CENTRUL DE CONSULTANȚĂ ISOP
Comunicate
Decizie importantă a Curții Europene de Justiție în materia procedurilor de insolvență transfrontaliere, pronunțată în Cauza 212/2015, ENEFI (Ungaria) v DGRFP Brașov

Curtea de Justiție a Uniunii Europene (”CJUE”) a emis o decizie remarcabilă în Cauza ENEFI Energiahatékonysági Nyrt v Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov (DGRFP) C-212/15, din 9 noiembrie 2016, stabilind faptul că legislația internă care reglementează respingerea unei cereri într-o procedură de insolvență se aplică și creditorilor din alt stat (străini), în aplicarea Art. 4 din Regulamentul Comisiei Europene nr 1346/2000 privitor la procedurile de insolvență. Mai mult, Curtea notează că scopul prevăzut de legiuitor, în procedura reorganizării judiciare, respectiv continuarea activității debitorului (viabil, dar aflat în dificultate) nu poate fi atins fără restructurarea pasivului. De asemenea, în protejarea atingerii acestui obiectiv, legislația internă care reglementează o procedură de insolvență se aplică și în celelalte state membre, unde debitorul desfășoară activitatea, inclusiv creditorilor care nu au participat la procedură.
Măsuri importante privind forța de muncă/vești bune pentru angajatori

La recomandarea Consiliului 2.016/C 67/01 privind integrarea șomerilor de lungă durată pe piața forței de muncă, și pentru a crește absorbția fondurilor externe nerambursabile, a fost adoptată Ordonanța de Urgență 60/05.07.2018 care reglementează o serie de măsuri menite să detensioneze criza forței de muncă la nivel național.

[ vezi toate comunicatele ...]
Licitații
PROPRIETATEA IMOBILIARĂ DE TIP INDUSTRIAL DENUMITĂ
ELVA GROUP în calitate de lichidator judiciar al FARTEC SA organizeaza licitatie publica pentru valorificarea proprietatii imobiliare de tip industrial denumită "FABRICA DE SERINGI ȘI PRODUSE MEDICALE", compusă din; 1.Construcții – Hală de beton Spații Anexe, cu suprafață construită de 3.564 mp 2.Terenul aferent construcțiilor, în suprafață de 3.580 mp Proprietatea prezintă Cale de acces 1 cu numar TOP 9208/2/5/4 în suprafaţă totală de 990 mp, în indiviziune 165 mp; Cale de acces 2, cu numar TOP 9208/2/5/5 în suprafaţă totală de 561 mp,  în indiviziune 280,5 mp, cu drept de cumpărare pentru suprafața de 165 mp, respectiv 280,5 mp Activul "CALE DE ACCES 1", drum uzinal, cu număr TOP 9208/2/5/4, compus din terenul în indiviziune în suprafață totala de 330/990 mp, in indiviziune 165 mp Activul "CALE DE ACCES 2", drum uzinal, cu număr TOP 9208/2/5/5, compus din terenul proprietate exclusivă în suprafaţă totală de 561 mp, in indiviziune 260,50 mp Prețul de începere a licitației (fără TVA) în euro: 650.000,00 €    

[ vezi toate anunturile ...]

Isop Group SPRL

Adresa: Bucureşti, Str. Stefan Negulescu, nr.34, ap.1
Sector 1, cod poștal 011654